Ce fac pentru a-și încălzi locuințele oamenii din întreaga lume?
În toate țările friguroase, locuitorii se luptă cu frigul și fac tot ce le stă în putință pentru a-și încălzi locuințele.
Dacă ai de gând să călătorești într-un paradis tropical, probabil că prima ta grijă este existența aparatelor de aer condiționat în unitatea de cazare pe care ți-ai ales-o. Deși, în cele mai multe cazuri, în interior, căldura poate fi suportată mai ușor decât frigul. Iar dacă vizitezi o țară rece, iarna, ar fi bine să-ți faci temele de acasă și să afli înainte să ajungi la destinație cum se încălzesc localnicii pentru a rămâne surprins de facilitățile pe care le vei găsi în camera ta închiriată prin Airbnb.
Țările Nordice
În Scandinavia conceptul de hygge a fost adoptat în majoritatea locuințelor. Hygge se traduce din limba daneză în limba română: a oferi comfort și fericire și a devenit un trend despre care putem citi atât pe internet cât și în cărți. Hygge presupune utilizarea unui număr mare de perne, plăpumi și pături pufoase, lumânări, dar și orice alte elemente de decor care îți transformă casa într-un loc mai confortabil. De asemenea, tot în locuințele scandinave la fel de populare ca și decorațiunile care cresc confortul sunt și mașinile de gătit numite AGA, care oferă multă căldură și care dau casei un aspect rustic, foarte plăcut.
Coreea de Sud
În Coreea de Sud metoda ondol este foarte populară, o metodă care presupune încălzirea podelelor cu ajutorul fumului provenit de la un foc de lemne. Metoda datează încă din anul 1000 î.d.H și a fost folosită ca inspirație pentru multe sisteme de încălzire moderne. Sistemul presupune existența unui agungi - cutie cu foc, care se montează în afara locuinței și care împinge căldura înăuntru. Partea care acoperă această cutie poate fi utilizată pentru gătit, iar sistemul ondol ajută la distribuirea uniformă a fumului pentru o încălzire optimă a întregii locuințe.
Rusia
În Rusia există pechka, un sistem similar cu mașinile de gătit AGA din Țările Nordice, care este o sobă de mari dimensiuni, folosită în această țară atât în scop de încălzire, cât și pentru gătit de secole. Această sobă este din clei și cărămidă, la fel ca sobele noastre tradiționale, și absoarbe căldura foarte repede. Din păcate însă, din cauza materialelor din care este creată la fel de repede și pierde căldură și din acest motiv, uneori, trebuie aprinsă chiar și de două ori pe parcursul unei zile.
Japonia
În Japonia, cel mai popular sistem de încălzire este kotatsu, un fel de masă scundă din lemn, cu pături foarte groase de jur împrejur și un sistem de încălzire dedesubt. În mod tradițional, ca sursă de energie pentru încălzirea unui kotasu se folosea cărbunele. Dar acum, din motive de securitate și nu numai, sunt mult mai populare sistemele electrice.
Europa și Statele Unite ale Americii
În Europa și Statele Unite ale Americii, acum, foarte populare sunt cazanele termice, denumite și centrale termice, ca cele produse de compania noastră Viessmann. Aceste cazane sunt conectate la un sistem de tubulaturi montate în podea sau la calorifere și încălzesc locuințele foarte eficient, la un cost relativ mic. Ele sunt mult mai sigure decât reșourile și mai practice decât sobele tradiționale, dar la alegerea lor trebuie ținut cont de sursa de energie disponibilă în zona în care locuiești.
Cazanele termice pot fi alimentate atât cu energie electrică, cât și cu gaz și sunt la fel de eficiente indiferent de varianta lor. În plus, au o durată de viață foarte lungă, motiv pentru care sunt considerate o investiție extrem de rentabilă.
Dacă ai încercat să-ți încălzești casa cu ajutorul unei centrale termice și ai observat că ai un consum mai mare de energie decât te-ai așteptat, poți apela la o serie de metode prin care să consumi mai puțin, dar fără a renunța la confortul pe care ți-l oferă o locuință caldă.
Dintre toate metodele de încălzire prezentate aici, care ți s-a părut cel mai inovativ? Ai renunța la sistemele de încălzire din România pentru un ondol sau un kotatsu? Dar pentru o mașină de gătit AGA?